
Raport de activitate – Sprijin pentru comunitatea Broșteni
(Intervenție în urma inundațiilor | Actualizare: Octombrie 2025)
În urma inundațiilor care au afectat comunitatea din Broșteni, ne-am mobilizat pentru a fi alături de oameni în cele mai grele momente.
Cum au fost folosite fondurile
Până în prezent, 9.000 EURO au fost folosiți pentru ajutor direct,
acolo unde nevoia a fost cea mai mare.
- scule și materiale necesare pentru reconstrucție
- curățarea nămolului din locuințe și gospodării
- mâncare și produse de strictă necesitate
- materiale de construcții
- combustibil pentru intervenții și transport
Aceste intervenții au fost esențiale pentru ca familiile afectate să poată începe refacerea caselor și să își recapete, pas cu pas, un minim de normalitate.
Prezență în teren și implicare voluntară
Dincolo de sprijinul financiar, am fost prezenți fizic în teren, alături de comunitate. De-a lungul acestei intervenții, peste 500 de voluntari s-au implicat activ, contribuind cu muncă, timp și resurse.
Am fost alături de familii nu doar cu ajutor material, ci și cu sprijin uman și moral.
Hrană și ajutor imediat
În perioada critică de după inundații, am asigurat sprijin alimentar consistent, pentru a răspunde nevoilor urgente:
- 5 tone de alimente (orez, zahăr, ulei, făină, pâine, conserve, paste, zacuscă și mezeluri ambalate în vid)
- 6.000 de sarmale calde și alte porții de hrană gătită, oferite direct oamenilor din comunitate
Pentru mulți dintre cei afectați, aceste mese au însemnat mai mult decât hrană – au fost un semn că nu sunt singuri.
Sprijin pentru animale și refacerea gospodăriilor
Inundațiile au distrus nu doar case, ci și munca de o vară întreagă. Multe familii și-au pierdut rezervele de hrană pentru animale și chiar animalele din gospodării. Ca răspuns:
- am oferit 10 tone de nutreț (baloți de fân și cereale) familiilor care și-au pierdut complet rezervele
- prin proiectul „Darul din Ogradă”, am redat speranță oferind 4 oi, 2 capre și un vițel familiilor rămase fără animale
Concluzie
Intervenția noastră la Broșteni nu s-a încheiat. Suntem în continuare activi în zonă, atenți la nevoile care apar și hotărâți să rămânem aproape de oameni atât timp cât este nevoie.
Mulțumim tuturor celor care au ales să se implice — donatori, voluntari și parteneri.
Împreună putem readuce normalitatea în viețile celor sinistrați.
Asociația Misiunea Bucovina
Banca Transilvania
Cod Swift: BTRLRO22